De ce este pronunția în engleză (de fapt ca în orice altă limbă) atât de importantă? Pronunția reprezintă de fapt „fața” limbajului, primul lucru pe care interlocutorul îl observă. Dacă faci greșeli fonetice într-o conversație, s-ar putea să nu fii înțeles, chiar dacă totul este corect din punct de vedere gramatical. Pronunția în engleză are propriile sale particularități, este foarte diferită de limba română. Pentru început, îți recomandăm să faci cunoștință sau să-ți amintești alfabetul în limba engleză.
Regulile de pronunție în limba engleză
- Grupul „TH” - pronunția acestei îmbinări se realizează prin deschiderea puțină a gurii și poziționarea limbii între dinți, lăsând să treacă puțin aer printre dinți și limbă.
- În unele cuvinte, „TH” se pronunță [ð]: this, that, the, there. Primul sunet este produs cu vibrația corzii vocale
- În alte cuvinte, „TH” se pronunță [θ]: think, thing, athletic, both, fără vibrația corzii vocale
- Grupul „IE”
- În unele cazuri, „IE” se pronunță [i]: achieve, believe
- În alte cazuri (la sfârșitul cuvintelor formate dintr-o silabă), „IE” se pronunță [ai]: tie, die
- Uneori, cele două vocale se pronunță separat, „I” = [ai], iar „E” = [ə] sau [e]: anxiety, biennial
- Grupul „GH”
- În majoritatea cazurilor, atunci când se află la sfârșitul unui cuvânt, „GH” nu se pronunță: high, sigh, sleigh, weigh, though
- În unele cuvinte, „GH” de la sfârșit se pronunță [f]: enough, laugh, rough, tough
- Grupul „DGE” - se pronunță [ʤ]: badge, bridge, edge, judge
- Grupurile „ANCE” și „ENCE”
- „ANCE” se pronunță [əns]: ambulance, ignorance, arrogance
- „ENCE” se pronunță [əns] sau, mai rar, [ens]: influence, essence, eloquence
- Grupul „TION” - se pronunță „ȘĂN”: tradition, situation, position
- Dacă „E” este la sfârșitul cuvântului - nu se citește. Mai degrabă, „e” face ca vocala dinaintea consoanei să devină mai lungă - ate, bite, rope
- „C” se pronunță ca „S” când este urmat de „I”, „E” sau „Y” - cite, century, cycle
- „G” și „K” la început de cuvânt, urmate de „N” nu se pronunță - knee, knock, gnarl
Sfaturi pentru începători în engleză pronunție
❗ Ascultă muzică, podcasturi sau privește filme în engleză
Poți încerca tehnica de „shadowing” - exercițiul de imitare, ceea ce înseamnă să asculți o propoziție scurtă sau o frază și apoi să o repeți, încercând să imiți sunetele și intonația.
❗ Înregistrează-te atunci când exersezi pronunția în engleză
Această metodă se combină perfect cu metoda de „shadowing”, deoarece ai sursa originală și te poți aprecia mai obiectiv dacă te înregistrezi, nu doar te asculți atunci când vorbești.
❗Folosește un dicționar
Pe lângă dicționarele tipărite care îți vor oferi o transcriere fonetică a unui cuvânt, există o mulțime de dicționare online pe care poți face clic și asculta cuvântul rostit. De exemplu, acest dicționar online este foarte util, oferindu-ți chiar și unele combinații ale cuvântului https://dictionary.cambridge.org/.
Dacă vrei exersezi reguli de citire în engleză și să-ți aprofundezi cunoștințele în limba engleza , îți sugerăm să parcurgi ghidul cu metode și sfaturi de a învăța engleza. Pentru rezultate și mai bune, te invităm la cursul de limbă engleză la Oratorica! Oferim cursuri pentru orice nivel și vîrstă: adulți și copii, cât și posibilitatea de a frecventa cursul de engleză online.